Tags

  1. Cistercienii în Transilvania: istorie şi monumente

 Răspândirea târzie a arhitecturii în piatră în Transilvania care are loc după invazia tătară din 1241-1242 poate explica împletirea mai strânsă a romanicului cu goticul timpuriu, fiind mai pronunţată decât în Occident. Lucrările şantierului episcopal de la Alba Iulia se desfăşurau concomitent cu cele ale primului şantier cistercian gotic de la Cârţa.

Contribuţia ordinului cistercian la difuzarea formelor gotice timpurii în Europa central-răsăriteană este relevantă; acestora li se datorează difuzarea sistemului legat cu bolţi în cruce pe ogive, precum şi adaptarea organică a unor particularităţi stilistice sub denumirea de gotic burgund sau cistercian.

Kerz - Cârţa

Kerz – Cârţa

Prima aşezare a cistercienilor la marginea de S-V a Transilvaniei este atestată prin ştirea documentară privitoare la înfiinţarea mănăstirii din Igriş, 1179, la iniţiativa regelui maghiar Andrei al II-lea, care intenţiona să îşi amenajeze aici cripta regală.

Rogerius descrie asediul asupra mănăstirii prin al său Carmen Miserabile. Redăm pasajul:

XXXII: Despre distrugerea așezării Nova și a mănăstirii Igrișului. [Tătarii] Au început să se îndrepte înspre Arad și Cenad și au lăsat în urmă Nova Villa, al cărui nume fusese Pereg, în care erau adunați oameni din șaptezeci de sate. Au lăsat în urmă și mănăstirea Igriș a ordinului cistercienilor, în care se strânseseră ca într-o fortăreață întărită soldați și multe doamne. Tătarii nu au vrut să atace locurile acelea până când țara din jur nu fusese complet prădată. (…) În spatele tuturor stăteau tătarii și rîdeau de căderea și de prăpădul dușmanilor lor și omorau cu sabia pe cei care se întorceau din bătălie. În acest fel, luptând timp de o săptămână zi și noapte, după ce au astupat șanțurile, au cucerit așezarea.

Săpăturile arheologice efectuate demonstrează existenţa unei basilici romanice de cărămidă cu trei abside. În faimoasa bilbiotecă de la Mănăstirea Igriş, cea mai veche atestată, se aflau lucrări ale unor clasici precum Cicero şi Seneca, precum şi dogmatică, scolastică.

Ordinul cistercian dispunea de o diviziune a muncii formată din fratres conversi – printre ei, pietrari, zidari, meşteri care joacă în zonele rurale rol de pionieri.

Cârţa:

Atestată documentar de Papa Honoriu al III-lea într-o scrisoare datată în 1225. Iniţial, Cârţa e întemeiată din lemn la 1205-1206.

Fondată ca metoh al mănăstirii de la Igriş în 1202, denumită iniţial abbatia beatae Mariae Virginis de Candelis. Primul act de atestare documentară este cel de întemeiere a mănăstirii. Colaborarea ordinului cistercian cu coroana maghiară, la expansiunea unui stat feudal catolic aparţine programului acţiunilor misionare şi politice ale ordinului cistercian.

Invazia tătară din 1241-1242 este un imbold în construirea mănăstirii din piatră. Clădirile ansamblului sunt grupate în jurul unei curţi mari, dreptunghiulare, cu axa mai lungă pe direcţia N-S. Pe latura de N se afla biserica, spre E, legată de transept, iar spre S se întindeau două aripi de clădiri cuprinzând locuinţele călugărilor; latura de V era închisă printr-un zid.

Reconstituire

Reconstituire

Plan: basilică cu trei nave, fără turnuri, cu transept, ale cărui braţe erau prevăzute spre E cu câte două capele dreptunghiulare şi un cor compus dintr-o travee dreptunghiulară şi alta poligonală.

Obs: opţiunea cisterciană ar fi fost pentru absida pătrată, astfel că soluţia uneia poligonale indică influenţe ale goticului matur.

Planul bisericii este acela al sistemului legat, specific arhitecturii cisterciene.

Elevaţia bisericii nu mai apare limpede decât în cor, împreună cu careul transeptului.

Cele două travee ale corului sunt boltite cu ogive încopciate prin cheie de boltă decorate plastic; majoritatea sunt împodobite cu motive vegetale, între care o rozetă. Cea din pentagon are forma unui disc concav, cu un relief înfăţişând capul încoronat al Mariei, încadrat în maforion.

Cheie de boltă

Cheie de boltă

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ogivele, arhivoltele sunt simple, în secţiuni uşor trapezoidale, având feţele laterale concave. Cele două elemente zac fiecare pe câte un tor angajat de forma unui fus de coloană zvelt, prevăzut cu bază şi capitel. Capitelurile prezintă variante cu croşete, cu unul sau două rânduri de frunze striate.

Carta07

Goticului burgund îi sunt specifice arhivoltele din pereţii pe care se sprijină pânzele bolţii: semicirculare, zac pe console în formă de piramide treptate şi inversate. Pereţii sunt relativ masivi.

Foto: Marius Blană

Foto: Marius Blană

Fiecare panou e străbătut la mijloc de câte o fereastră înaltă în arc frânt, iar în registru superior se deschid ochiuri mari cu chenarul interior în formă de şase-lobi.

Lobi

Lobi

Peretele orientat este străbătut, în schimb, de două ferestre mai înalte în arc frânt, încălecate de un ochi.

Absida poligonală, deschideri în arc frânt, oculus

Absida poligonală, deschideri în arc frânt, oculus

Restul bisericii zace în ruină.

Transeptul este format din cele două braţe, fiecare fiind compus din câte o travee pătrată, acoperită cu o boltă sixpartită în ogivă. În faţa transeptului, spre V, se găsesc ruinele corpului basilical; conform tradiţiei sistemului legat, bolta navei centrale este tot sixpartită. Arcadele dintre stâlpii care despart nava centrală de cele laterale sunt în arc frânt turtit. Bolţile lateralelor sunt în cruci pe ogive, aşezate pe console. Faţadele sunt simple şi severe, în stil cistercian. În dreptul arhivoltelor, în N, se află contraforturi simpli, de asemenea, iar faţada de V este articulată în corespondenţa celor trei nave.

Deschideri semicircualre vs deschideri frânte geminate

Deschideri semicircualre vs deschideri frânte geminate

Portalul apusean ia forme gotice mature. Profilul ambrazurii este bogat, se compune din toruri cilindrice şi altele cu secţiunea în formă de pară, separate prin cavete. Arhivolta este încadrată de un fronton triunghiular. Deasupra frontonului, se profilează golul unei mari rozase, ale cărei muluri s-au pierdut, iar în partea de sus se află  o fereastră în arc frânt.

Portal Vest

Portal Vest

Pentru datare: detaliile ornamentale, capitelurile, profilurile arhivoltelor şi ogivelor, corpurile prismatice de deasupra abacurilor, profilurile de la baza colonetelor angajate în cor indică faptul că zidirea a început curând după 1242, sfertul al treilea al secolului XIII. Faţada de V, în schimb, a fost terminată ulterior, probabil în ultimii ani ai secolului menţionat.

Particularitate: turnul octogonal de la porticul de V, semn al unei relaxări dogmatice a ordinului.  Influenţa cisterciană se regăseşte la Alba Iulia în etapa de constucţie din 1320-1336.

Decadenţa morală iremediabilă a mănăstirii determină desfiinţarea sa de către Matei Corvin la 27.02.1474.

Prima iradiere a şantierului de la Cârţa este evidentă în Ţara Bârsei ; în urma privilegiului prin care regele Bela IV a pus sub patronaj cistercian Feldioara, Sînpetru, Hărman, Prejmer.

Prejmer01

Planimetrie

Planimetrie

În terminologia lui Vătăşianu, cel mai vechi vlăstar al mănăstirii de la Cârţa este Prejmer – edificiu de corp longitudinal şi corp transversal, fiecare format din câte două travee pătrate, iar în capăt cu câte o absidă cu trei laturi. Braţul răsăritean este flancat de câte o încăpere laterală, fiecare compusă din două travee mici, iar pe latura de N se continuă cu o încăpere mică, pătrată.

Prejmer planimetrie

Prejmer planimetrie

Absidele poligonale sunt sprijinite în colţuri de contraforturi. Braţele crucii păstrează învelitorile originale, bolţi sixpartite. Arcadele au ca soluţie de boltire tripartite pe nervuri. Bolţile zac pe arcuri frânte; lunetele pereţilor de pe care porneşte bolta are traseu arhaic, semicircular, adoptând soluţia de la Cârţa.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

patrulobi

patrulobi

Datare: 1250.

        De inspiraţie Cârţa este şantierul de la Sfântul Bartolomeu, Braşov; planul este basilical cu transept, corul format dintr-o travee pătrată şi absidă pentagonală. La N, se plasează o încăpere dreptunghiulară, la S simetric, încăpere care serveşte ca intrare laterală în cor. Se ambele laturi se află câte o capelă mică pătrată. Dispoziţia planimetrică se aseamănă cu Cârţa. Dar demonstrează că Prejmer a fost intermediară cronologic şi stilistic.

Bartolomeu planimetrie

Bartolomeu planimetrie

În elevaţie – traveea pătrată a corului are ca soluţie de boltire sixpartită. Identice abacurile cu cele de la Cârţa, iar boltirile laterale sunt uşor trapezoidale.

Bartolomeu07 Bartolomeu06 Bartolomeu05 Bartolomeu04 Bartolomeu03 Bartolomeu08

Datare: 1260.

Prima construcţie este corul, ulterior transeptul şi cele 4 travee pătrate. Observaţie: Sfântul Bartolomeu  reia cheia de boltă cu relief al chipului alungit al Mariei.

Bartolomeu a răspândit formele cisterciene la Ghimbav.

Cristian, Braşov – nu păstrează decât portalul de V, rozasa, câteva chei de boltă. Luneta, încadrată de arhivolte, menţine soluţia romanică semicirculară. Fereastra circulară are rozasă înconjurată de cercuri şi patrulobi. Cheile de boltă înăţişează bustul lui Iisus, un Agnus Dei, şi o rozetă.

Datare: prima jumătate de secol XIV.

Sic, judeţul Cluj – basilică trinavată împărţită prin stâlpi dreptunghiulari, cu un cor compus dintr-o travee dreptunghiulară şi o absidă poligonală, flancată de ambele laturi cu câte un cor lateral, iar spre nord o sacristie. Corpul basilical este tăvănit, arcadele dintre nave sunt semicirculare, corul şi colateralele sunt boltite primul cu ogive, iar cele din urmă cu bolţi în cruce.

Sic plan

Sic plan

Arhivoltele sunt frânte, capitelurile au fusuri mici geminate cu arcuri treflate, asemănătoare opţiunii de la Sfântul Bartolomeu.

Sic

Sic

Sic02 Sic03

Conceptualizare.

Absidă.  Construcţie de tradiţie antică de plan semicircular sau poligonal care amplifică spaţiul unei biserici către Răsărit şi este rezervat clerului şi oficierii cultului.

Adosat. Despre un element constructiv aşezat lângă zid.

 Ambrazură.  Deschidere practicată în peretele unor fortificaţii destinată tragerii contra asediatorilor. Anterior apariţiei armelor de foc, ambrazura era de obicei de formă dreptunghiulară.

Angajat. Despre un element de sprijin, parţial integrat în masa unui zid.

Arhivoltă. Detaliu arhitectonic ce conturează la exterior traseul unui arc pe faţa lui verticală. Denumirea ei se confundă adeseori cu decoraţia pe care o poartă.

Basilică. Biserică de plan dreptunghiular alungit (în Evul Mediu) alcătuită dintr-una sau mai multe nave (3-5), dispuse longitudinal, ce flanchează simetric nava principală, despărţite prin coloane sau stâlpi şi prevăzută spre Răsărit cu absidă şi, eventual, absidiole.

Cavet, cavetă. Mulură de profil concav în sfert de cerc frecvent folosit ca legătură între două listele, în compoziţia unei cornişe, a unui soclu, a unei baze de coloană.

Cheie de boltă. Bolţarul aflat în centrul unui arc, la intersecţia mai mutor arce sau la centrul unei bolţi. Funcţional, este elementul care încheie arcul în partea superioară şi asigură prin apăsarea sa stabilitatea celorlalţi bolţari.

Cistercian. Ordin călugăresc catolic creat între anii 1098-1113 prin desprinderea din ordinul benedictin a unei dizidenţe în frunte cu Robert de Citeaux şi Bernard de Clairvaux. Au jucat rol excepţional în colportarea formelor arhitectonice ale goticului burgund care, în varianta cisterciană, se caracterizează prin sobrietate, absenţa turnurilor, folosirea absidelor pătrate. Tot conex activităţii cisterciene se răspândeşte în Transilvania biserica-sală cu sanctuar pătrat boltit în cruce pe ogive.

Contrafort. Masiv de zidărie adosat la exteriorul unei construcţii în scopul de a-i asigura o mare stabilitate. În general, contrafortul prezintă un soclu şi una sau mai multe retrageri acoperite cu plăci de piatră încliante prevăzute cu lacrimare. Apărut în romanic, este caracteristic goticului şi destinat să preia o parte din sarcinile bolţilor în zonele de maximă solicitare corespunzătoare arcelor dublou.

Cor. La monumentele de tip catolic, spaţiu existent între corpul basilical şi absidă, destinat iniţial să cuprindă stranele unei comunităţi călugăreşti, apoi acest spaţiu, prin extensie, întreaga parte de Răsărit a bisericii, inclusiv absida. Corul apare în cadrul arhitecturii romanice târzii şi este alcătuit dintr-o singură travee boltită în semicilindru sau în cruce. Arhitectura burgundă contribuie la răspândirea corului dintr-o singură travee boltit în cruce pe ogive.

Croşetă. Ornament de forma unei frunze stilizate scos în relief, a cărui extremitate se recurbează spre interior. La monumentele din Transilvania, este familiară capitelelor de factură cisterciană.

Elevaţie. Reprezentare grafică a faţadei unui edificiu, cu păstrarea aceloraşi proporţii în proiecţie octogonală verticală.

Lunetă. Traseu semicircular sau în arc frânt pe care o boltă transversală îl descrie pe pereţii laterali ai unei încăperi acoperită cu o boltă de penetraţie. Suprafaţă plană între lintel şi arc – timpan.

Maforion. Văl care acoperă capul şi umerii femeilor măritate în costumul bizantin. Apare frecvent în pictura medievală în costumul sfintelor.

Mulură. Element de decoraţie arhitectonică de secţiune constantă, care intră în componenţa unor anumite părţi decorative ale edificiilor funcţie de momentul stilistic.

Ogivă. Arc caracterizat prin încheirea la cheie în acoladă, adică prin trecerea segmentelor de curbă de la un traseu concav la unul convex.

Rozasă. Fereastră mare circulară decorată cu traforuri în piatră, situată pe faţada de vest a unei biserici sau pe braţele transeptului. Având rădăcini în micile ferestre circulare romanice – oculus-, rozasa este prin excelenţă de factură gotică.

Sacristie. Anexă a sanctuarului caracteristică bisericilor catolice, situată de obicei pe latura de nord a corului, serveşte la depozitare.

Sistem legat. În arhitectura basilicilor romanice şi gotice, structură constructivă şi de boltire în care unei travee din nava centrală îi corespund câte două travee din navele laterale. Folosit întâia dată la Cârţa.

Tor. Mulură convexă de obicei cu profil semicircular. Utilizat în muluraţia romanică, la decorarea arhivoltelor, în cea gotică la formarea nervurilor.

Transept. Navă transversală ce taie perpendicular nava centrală a unei basilici, descriind împreună un plan de forma crucii latine. Transeptul este situat de obicei în extremitatea de răsărit a navei centrale – cu care este egal ca înălţime, interpunându-se în spaţiul sanctuarului. Spaţiul comun al transeptului şi al navei centrale se numeşte careu. Secţiunile sale laterale se numesc braţe de transept; ele pot fi prevăzute cu capele. Foarte răspândit în arhitectura romanică, transeptul se menţine în gotic, la monumentele mai importante. Frecvenţa relativă din Transilvania se explică prin influenţa şantierului de la Cârţa – Alba Iulia, Bartolomeu etc.

Travee. Secţiune dintr-o construcţie cuprinsă între patru puncte de sprijin corelate direct şi care are autonomie constructivă şi sistem propriu de boltire.

Surse:

  1. Rogerius, Carmen Miserabile
  2. Viorica Guy Marica, Arta Gotică, Editura Meridiane, Bucureşti, 1970, pag. 36-37
  3. Virgil Vătăşianu, Istoria Artei Feudale în Ţările Române, volum I, Editura Academiei, Bucureşti, 1959, pag. 23, 98-109
  4. Virgil Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de Artă Medievală Românească, Editura Ştiinţitică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976
  5. http://jurnaldecalatorietfto.blogspot.ro
  6. http://bisericifortificatesasesti.blogspot.ro
  7. https://www.youtube.com/watch?v=PNBfkde9Zl4
Advertisements