MNAC Central, Palatul Parlamentului – 26.11.2015 – 20.03.2016
- ANNA KONIK – În acelaşi oraş, sub acelaşi cer…
Parter
Noi nu am învăţat nimic din catastrofele pe care singuri ni le-am atras asupra noastră. Eu, mai ales, nu am învăţat nimic. Dar nici tu. Haide să reluăm eterna dezbatere despre eu şi alteritate. Dacă ţi se întâmplă ţie, cât de real devine pentru mine? În acest astăzi, graniţa dintre real şi ireal e volatilă. Dintre real şi potenţial, asemenea. Dacă durerea e reală e pentru tine, devine reală şi pentr mine.
Proiectul – În acelaşi oraş, sub acelaşi cer… e un apel lansat la Stockholm, Bialystok, Istanbul, Bucureşti, Nantes. Suprarealismul transpare pelicula – care devine o poveste în ramă – poveste pusă în gura femeii care sădeşte mugurul în fiecare proiecţie.
Înnodarea artei video cu performance-ul nu încetează să producă emoţie; scenografia potenţează screening-urile. Efectul nu poate fi descris decât în senzaţii. Îţi propun următorul experiment. Intră în încăpere, aşează-te în centrul ei. Roteşte-te în jurul tău şi lasă-ţi privirea să alunece în încăpere, să pătrundă dincolo de perdele. Aşează-te pe jos, şi închide ochii. Murmurul va răzbate prin toate căştile şi toate murmurele femeilor, ca voci stinse şi înecate, se împletesc şi ajung până la tine. Nici nu trebuie să desluşeşti atâtea limbi şi dialecte, durerea are un limbaj universal, şi acela e murmurul.
Când te ridici, îndreaptă-te către luminile de după perdele. Acolo ai poveştile, într-o formă mult mai alb negru.
Întreabă-te acum dacă poţi să ignori. Te vei ignora pe tine.
- Colecţia ca arhivă
Etaj I
Divers şi haotic sunt expresiile pe care curatorii le folosesc pentru a descrie colecţia MNAC. Şi soluţia salvatoare a gestionării acestora pentru vernisare este crearea unor conexiuni între aceste obiecte. Nu? În regulă. Pentru cei care simt că un obiect nu e doar un obiect, un sărut nu e doar un sărut, şi că acele obiecte se află acolo nu pentru că sunt, ci pentru că înseamnă. Păşiţi cu încredere în colecţia – nu ca arhivă, ci ca memorie a noastră; a MNAC-ului, compusă din absolvenţi ai Măiestriei de la Grigorescu. Priviţi de sus în jos, de jos în sus, de la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta. Nu aveţi nevoie de alfabet, nici de o minimă cunoaştere a tehnicilor sau a materialelor. Colecţia ca atare este un album foto cu familia românească de avangardă şi neoavangardă.
Îi reuneşte pe toţi membrii acestei familii şi descrie prima, a suta căzătură, lecţiile, tânguirile, amuzamentele lor. Cum au învăţat ei împreună şi individual, sau unul de la celălalt.
Pentru cine are inimă să vadă, descrie calea învăţământului artistic român şi îngemănarea sa cu destinul românesc. Cu familie, cu Dumnezeu, cu autocompătimire, cu joc şi joacă, cu iluzii feerice şi deziluzii.
Colecţia ca arhivă şi ca album e diversă, dar nu e haotică. Şi poţi trasa fire aurii de la obiect la obiect, pentru că această cale nu e numai una; numărul căilor este acum de combinări de n luate câte k.
Pentru că, deasupra vieţii, totul comunică.
- Liviu Stoicoviciu, Oraşe îngemănate
Etajul II
Etajul al II-lea al MNAC-ului prezintă o mare expoziţie a lucrărilor şi colecţiei de gânduri a artistului vizual Liviu Stoicoviciu – din anii ’70 până astăzi. Oraşe Imaginare dezvăluie preocuparea constantă a acestuia pentru extensia în concret a filosofiei sistemelor fractale şi aplicabilitatea lor la scară urbană.
Ca autoanaliză şi justificare a motivaţiei practicii artistice, Stoicoviciu exprimă aspiraţia de a fi putut reda lucrărilor pe suport 2D şi reprezentând 3D-uri cea de a patra dimensiune – timpul.
Modelul timpului rezolvă parcursul invers al determinismului practic – revenirea de la haos la ordine, teoretic imposibilă.
Una din primele sale expoziţii, ne dezvăluie orientarea permanentă a artistului geometric către arhitectură şi matematică, dovedindu-ne încă o dată că acolo unde matematica eşuează, intervine arta.
- În vremuri de speranţă şi nelinişte. Arta critică din Iaşi
Etajul III, sala 1
Echipa de artişti formaţi în incintele Universităţii „George Enescu” Iaşi produce o compilaţie de obiecte menite să ne împingă pe toţi spre autoreflecţie spre a produce o schimbare în bine a motoarelor societăţii. Temele abordate reamintesc că arta contemporană produce valoare în măsura în care are aplicabilitate şi ecou asupra conştiinţei.
Proiectul condamnă modul de împletire a rămăşiţelor comunismului cu preceptele ortodoxe şi cu noţiuni ale capitalismului liberal prost înţelese.
Însă principala critică este adusă modului de evoluţie a principalilor actori care modelează statul român – armata, politicul, poliţia, monahismul etc. La fel cum critica principală este adusă dozării acestor factori în elaborarea politicilor de stat – această dozare fiind, în cel mai bun caz, nefericită.
Expoziţia reuneşte artă fotografică, instalaţie, performance-uri, artă video şi colaje realizate de Asociaţia Vector în 1997-2015.
- REMX – Versiune a expoziţiei organizate în cadrul Media Art Arad 2015, „Rapid Eye Movement”
Etaj III, sala 2
Expoziţia itinerantă a artiştilor arădeni surprinde prin instalaţie şi proiecţie multimedia aspecte legate de somn, dormire, reverie. Ca şi cum esenţa şi tema abordate ar fi fost visate în acel somn de tip REM (în care reflexele cognitive sunt active) iar creieruil funcţionează ca şi cum ar fi în stare de trezire.
Conceptualizat de Ileana Selecan şi curatoriat de Sandra Demetrescu, proiectul face parte din Media Art Festival 2015.
- Partea întunecată a naturii (Capitolul I al Punctul alb şi cubul negru)
- Etaj IV
Eventul, analizat de Diana Marincu şi Verona Mihuleţ, este o încercare de radiografiere a episoadelor de interacţiune dintre om şi natură soldate cu izgonirea unuia dintre participanţi de către celălalt. Instalaţiile şi obiectele acroşate par, însă, a se focusa mai puţin pe o parte întunecată a naturii şi mai mult pe o parte întunecată a omului. În fond, ponderea agresiunilor provenite de la natură au ca substrat un instinct de conservare, supravieţuirea; iar agresiunea umană este focusată nu pe supravieţuire, ci pe obiective mult mai maliţioase.
Filosofia proiectului, un prim pas din seria sus-amintită, se concentrează pe cuplul acţiune-reacţie.
Artiştii selectaţi pentru acest capitol provin din Italia, Ungaria, Coreea de Nord. Piesa-iconică a acestuia este construită din materiale de depozit, precum o scară, către cer, ca o finală legătură a omului cu natura. În fond, semnalul de alarmă pe care ar trebui să îl tragem este că omul nu mai face parte din natură. Motiv pentru care o legătură inepuizabilă cu natura devine indispensabilă vieţii amândurora.